Bunătățile din meniul săptămânii de la Jariștea Delivery

22.Martie.2021 – 28.Martie.2021

Săptămână de săptămână, Kera Calița răsfoiește vechile bucoavne și scoatela iveală rețete vechi care fac deliciul publicului bucurestean,apoi sta de vorbă cu călătorii rătăcitori prin lume spre a afla ce retete mai sunt la modă azi prin locantele de pe felurite meridiane.Noul meniu al săptămânii propus gurilor pofticioase costă *50 de gologani* și ne duce într-un voiaj culinar spre țărmurile Eladei dar și înspre sfarsitul veacului fanariot de la noi.

Vom putea gusta de sațiu un *file de dorada ca la Thesalloniki*, adăstând pe un morman binecuvântat de orez și legume (300 de dramuri). Pescăriedichisită, fără pic de oscior, dar amintind tulburător de tavernele de pe malul Egeei, acolo unde lumea încă se bucură de viață ca în vechime!

Iar de dulce va fi o *coptură de orez cu lapte și dulceață de casă *(200 de dramuri), de felul celeia care-l bucura cândva și pe domnitorul Alexandru Ipsilanti. Cofetul se pregătea cu migală și în districtul grecesc de la Constantinopole, fără a se face rabat de la folosirea din belșug a aromatelor batoane de vanilie aduse de peste mări și țări.

Puteți comanda meniul acesta, deopotrivă cu celelalte minunății culinare din cuhnia fermecată a Caliței, în fiece zi a săptămânii, de luni până duminică fără nicio întrerupere, între ceasurile zece ale dimineții și șapte ale serii, iar comenzile se vor onora cu iuțeală.

Dacă vă e poftă de aceste bucate alese din noul meniu al săptămânii de la Jariștea Locantă, e de ajuns să le cereți la unul dintre numerele de telefon binecunoscute –*0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868* – fie și numai cu 90 de minute înainte!

*Kera Calița vă dorește mese ca în povești!*