Jariștea continuă cu patos tradiția gătitului boieresc și-ți trimite degrabă alte feluri de bucate acasă!

Comanzi acum și peste un ceas și jumătate le ai pe toate la tine pe masă!

Cât de mult ne-ar pătimi vremurile, oricâte blestemății ar trimite asupra noastră, Kera Calița și Jariștea Locantă nu se lasă și se mută la tine acasă, încărcându-ți masa cu bucate românești, spre fala unei historii a pohtelor durată în veacuri, căci mulțămirea pântecelui va numaidecât să însemne și liniștea sufletului.

Astfel, în orișice zi a săptămânii, de luni până duminică fără nicio întrerupere, între ceasurile zece ale dimineții și șapte ale serii caretele Locantei Jariștea cutreieră Bucureștii de la un capăt la altul pentru a onora cu iuțeală toate comenzile onor clientelei pofticioase.

Dacă vă e dor de bucate alese, e de ajuns să le cereți la unul dintre numerele de telefon binecunoscute – 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868 – fie și numai cu 90 de minute înainte! Aceste noi rețete gustoase sunt gătite cu știință după vestita carte „Dictatura Gastronomica” a lui Constantin Bacalbașa.

Iată ce noi bunătăți fără seamăn puteți comanda și iute le veți primi:

ANTREURI GIUGIUC

  1. Învârtitură de mare fason cu somon,brânză de capră cu cheag natural și spanac fraged – 200 gr – 27 lei
  2. Ruladă haiducească de brânză de burduf dreasă cu chimion – 200 gr – 21 lei
  3. Rulou franțuzesc de cașcaval cu struguri păstrați la beci pe pat de fân cu flori – 200 g – 22 lei
  4. Icre cantemirești de crap tescuite ademenitor – 200 gr – 23 lei
  5. Zacuscă macedoneană dichisită de vinete „Pana Corbului” – 200 g – 23 lei
  6. Pastetă de pește sulemenită ca în timpurile fanariote pe Podul Beilicului – 200 gr – 22 lei

CIORBE BINE DRESE PENTRU BURDIHANE ALESE

  1. Ciorbă de burtă otomană, adecă schembea cu smântână – 350 ml – 17 lei
  2. Ciorbă neaoșă de văcuță cu zdrențe de ou – 350 ml – 17 lei
  3. Ciorbă dulce–acrișoară cu bulgărași de perișoare – 350 ml – 16 lei

MÂNCĂRURI CU ȘART DE ALTĂDATĂ

  1. Gulaș de vită ardelenească cu paprică – 200/150 grame – 38 lei
  2. Tochitură regală din porc, pui, vită și cârnați,lângă mămăligă solară – 250/150 grame – 39 lei
  3. Mușchiuleț de purcel învelit în foaie de șunculiță și frunză verde de lăptucă, cu garnitură de cartofi copți întregi – 250/150 grame – 40 lei
  4. Creier măcelăresc ghizdav cu verdeață de sezon – 300 gr – 25 lei  
  5. Creier„pane au four”, gigea cu lămâie – 300 gr – 25 lei
  6. Pârjoale moldovenești  copleșite de piureu de cartofi săpunari – 3 bucati – 300/150 grame – 32 lei
  7. Vita,patenta Jaristea cu legume si orez – 150/100/100 – 45lei
  8. Mușchiuleț de berbecuț noaten în sos meșteșugit cu legume felurite – 200/150 grame – 45 lei
  9. Pastramă de berbecuț la tigaie cu miroasne alături de mămăligă stropită cu jiu – 350 gr – 40 lei
  10. Ceafă de mangalița la grătar descântată cu mirodenii și împresurată de cartofi copți –  200/150 grame – 32 lei
  11. Mititei mai mari – 4 bucăți dolofane– 350 gr – 20 lei
  12. Ciolan afumat cu iahnie de fasole  – 200/150 grame – 27 lei
  13. Cârnați mustoși de casă cu belșug de varză călită – 200/150 – 26 lei
  14. Musaca tradițională grecească podidită cu smântână proaspătă – 300 grame – 32 lei
  15. Un cocoșel de munte întreg la ceaun servit cu cartofi gratinați dauphinoise –  400/100 grame – 50 lei
  16. Jumătate de pui durduliu gătit în stil vânătoresc și servit cu mămăliguță – 500/100 grame – 35 lei   
  17. Piept de curcan cu pere, rețeta de taină a Kerei Calița – 200/150 grame – 38 lei
  18. Ostropel boieresc din pulpe de pui fără os cu mămăliguță – 200/150 grame – 30 lei
  19. Șnițele babane de pui cu sos gorgonzola și cartofi zdrobiți cu adaos untat – 200/150 grame – 30 lei
  20. Șnițele faine de curcan cu sos gorgonzola și cartofi zdrobiți cu adaos untat – 200/150 grame – 35 lei
  21. Snitel din muschiulet de porc și cartofi zdrobiți cu adaos untat – 350 gr – 200/150 gr – 37 lei
  22. Șnițele vieneze imperiale cu piureu de cartofi aurii – 200/150 grame – 43 lei
  23. „Răsfăț de Versailles”: mușchiuleț de vițel „filet mignon”în sos de cognac cu orez bob ales –250/100 – 69 lei
  24. Piept de rață leșească cu varză albă călită la cuptor– 300 gr –200/150 grame – 53 lei

PESCARIE A LA GIORNO

  1. Jumări domnești de șalău în béchamel cu usturoi și mărar, cu mămăliguță alături – 200/150 grame – 32 lei
  2. Șalău meunière după legile franțuzești lângă cartofi „nature” cu unt – 250/100 grame – 33 lei
  3. Plachie de crap împodobită și mămăliguță de bon–ton – 250/100 grame – 32 lei
  4. Saramură de crap lipovenească cu mămăliguță otova – 250/100 grame – 32 lei
  5. Dorada corăbierului întreagă la grill cu rocă vulcanică, însoțită de orez Jasmine – 250/100 grame – 39 lei
  6. Păstrăv întreg la grătar cu cartofi de Lungulețu fierți molcom cu sare de Telega – 250/100 grame –29 lei

DOUĂ MÂNCĂRURI DE POST

  1. Fasole făcăluită cu oloi de 300 grame – 22 lei
  2. Mâncărică smerită de praz cu măsline 300 grame – 22 lei
  3. Salată de vinete 300 grame – 22 lei
  4. Iahnie călugărească, precum în cinul pustnicilor 300 grame – 22 lei
  5. Pilafuri sârbesti 300 grame – 22 lei
  6. Tocănită de ciuperci culese din pădurile de taină 300 grame – 22 lei
  7. Varză calită la foc molcom de cuptor pe lemne 300 grame – 22 lei
  8. Zacuscă de vinete, cu alese legume din Gradinile Raiului 300 grame – 22 lei
  9. Placintă de mere din gradinile lui Adam 200 grame – 17 lei

SALATE TRUFANDA

  1. Salată de varză albă„au naturel” cu mărar verde – 200 grame – 9 lei
  2. Salată de primăvară din roșii, castraveți și cepșoare – 200 grame – 12 lei

PLĂCINTE ABURIND, DE–ABIA SCOASE DIN CUPTOR!

  1. Plăcintă„Jariștea”cu ionatane de Voinești– 200 gr / 17 lei
  2. Plăcintă„Jariștea”cu dovleac de Plovdiv –200 gr / 17 lei
  3. Plăcintă„Jariștea”cu brânzică dulce și stafide sultanine – 200 gr / 19 lei
  4. Clătite “Jariștea” cu ciocolata “Martha Bibescu” – 150 grame – 12 lei
  5. Clătite “Jariștea” cu dulceata de casa “ca la matusa Marica acasa” – 150 grame – 8 lei

KERA CALIȚA vă dorește o masa tihnită, poftă de viață și de toate bunătățile Pământului! Precum la Jariștea din totdeauna!