În după-amiezele orașului dâmbovițean, era un tabiet, de nestrămutat, al caselor cu blazon când doamnele se întâlneau la ceai și-și picurau în suflet învăluind trebile gospodărești ale orașului: întocmeau planuri pentru zidirea unei școli a fetelor fără zestre, a unui azil de bătrâni, un orfelinat, înfăptuiau lista invitaților pentru baluri de binefacere (numite la vremea aceea chermese), se gândeau să scrie cărți de bucate, cărți de bună-conduită; într-o vorbă, se ocupau de bunăstarea spirituală și viitorimea polisului.
Una din plămădelile încuibate în timp foarte scurt și puse îndeobște la ceai sună așa :
150 grame făină albă, 150 grame unt, 150 grame zahăr, 150 grame nuci pisate și 3 gălbenușe de ouă
După ce se frământă aluatul, se pune o jumătate de oră la gheață după care se taie forme felurite și se coace la cuptor purtând de grijă în vederea frumoasei misiuni.
Firea cucoanelor aplecată spre șuguială și isprăvi a izvodit educațiunea în școli și cărți a domnișoarelor spre luminarea sufletelor și a gândurilor bucureștenilor.
Kera Calița
Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile Bucatarescu, Antena Satelor, Vacanțierul, Carnete, Gastroart și Presa de Turism