Kera Caliţa – Jupâneasa cu 300 de pălării

IMG_0099Este contemporană cu noi dar a decis să trăiască într-o altă epocă şi să-şi transforme viaţa într-un alt fel de spectacol. Rochii de bal, bijuterii şi accesorii pompoase, bijuterii din argint vechi şi un restaurant în care pictează atmosfera Bucureştiului interbelic.

Facem un salt în timp şi o întâlnim pe Kera Caliţa, pentru a intra în atmosfera Bucureştilor de altadata, într-o Locantă cu aerul vremurilor lui Caragiale.

De cum îi treci pragul, eşti transportat în Bucureştiul de altădată. Kera Caliţa, o cucoană de pe vremuri, îmbrăcată ca la bal, împodobită cu bijuterii vechi, poartă cu eleganţă pălăria somptuoasă, perfect potrivită rochiei. Te întâmpină cu un zâmbet cald în cârciuma ei, devenită celebră. Aşa îşi întâmpină mesenii, seară de seară. Iar în funcţie de invitați, de eveniment sau de inspiraţie, îşi alege în fiecare seară pălăria potrivită.

– Vă aşteptăm, aşa cum vă aştept mereu, de douăzeci și nouă de ani, în fiecare seară. A trecut aproape un sfert de veac de când suntem împreună.

Kera Calița încearcă să aducă istoria în contemporaneitate. Ea însăşi îşi duce existenţa după principii date uitării. În jur, toate-s vechi şi noi sunt toate.

– Te întâmpin, dragă Iuliana, cu lornionul lui Alexandru Tzigara – Samurcaş. Adun tot ce înseamnează trecutul acesti oraş după care mă topesc.

– De ce sunteţi atât de atrasă de Bucureştii de altădată
– Atunci, oamenii erau mai răbdători, fiecare îşi avea şi îşi ştia locul lui, aveau o bună cuviinţă, ştiau să-şi crească copiii pentru viitorimea ţării, femeia era icoana familiei, toţi aveau un alt fel de a fi creștinesc.

Celebrul regizor Francis Ford Coppola, tenismenul Roger Federer, Ron Wood de la Rolling Stones, ultimii trei preşedinţi ai României, Ion Ţiriac sau toate numele mari ale teatrului, filmului şi muzicii româneşti i-au trecut, cel puţin o dată, pragul şi s-au delectat cu prezenţa sa, cu programul special, cu licorile şi cu bucatele alese.

– Eu aşa trăiesc…Alături de ceşcuţe care au fost ale doamnei Adela Take Ionescu sau ale doamnei Natalia, soţia lui Mihail Manoilescu, cu o fructieră a pictorului Camil Ressu, cu o carte a lui Sadoveanu sau cu un tablou de Isachie. Recuzita din alpaca şi argintăria au aparţinut cârciumilor din Bucureştii de altădată. Acea lume îmi stă drept pavăză şi de-a stânga şi de-a dreapta.

Nicio zi din viaţa Kerei Calița nu este la fel cu alta. Ea îşi construieşte de fiecare dată, temeinic, o altă lume.

– Mă scol într-o rugăciune şi mă gândesc ca ziua aceea să fie luminoasă ca zilele de mai înflorite. Mă aşteaptă muncă de ocnă, de osârdie, căci cârciuma nu e doar o pictură sau un cântec de Wagner sau Chopin. Fiecare la raiaua lui. Seara, în cabină, îmi pregătesc cronica Bucurescilor după public, după clienţi, mă înfrumuseţez şi mă înveşmântez.

– Colecţia de bijuterii e adunată de pe uliţele vechi ale Centrului Istoric al Bucureştilor timp de zeci de ani. Au venit odată cu afacerea mea. S-au strâns cu veşmintele mele, cu istoriile mele levantine, alături de pălării şi de mănuşi. Fac parte din poveste.

Kera Caliţa provine dintr-o familie de negustori, după mamă şi după tată. Cu multe tabieturi, cu multe salamalecuri, de aici şi pasiunea pentru tot ce e vechi.

Pe locul Locantei Jariştea era un maidan cu câinii vagabonzi ai primăriei. Alături, era bodega de care se ocupau soţii Nicolau.

– Vinul îl aducea soţul meu de la Jariştea, de unde erau bunicii lui, vinuri de soi cu tărie şi soare: Aligote, Fetească Albă şi Neagră.

Se bea în picioare, iar primul meniu a fost pictat pe geamul bodegii: Ciorbă de burtă estem şi Mici mai mari.

Nu este de mirare că Kera Calița găseşte un farmec aparte în atmosfera vremurilor de odinioară, iar destinul ei va rămâne o poveste a Bucureştilor de altădată spusă zilnic de noua Caliţă.

Iuliana Marciuc – DESTINE CA-N FILME