Hanul lui chir Nicola

Bucurescii din vechime au fost un oraș bine primitor al feluritelor neamuri, cu precădere a fraților noștri din Balcani, de care ne legau atâtea bucurii și suferințe. Între aceștia, arbănașii s-au prenumărat între prietenii statornici ai valahilor. Garda domnească era alcătuită din lefegii aduși tocmai de la Scodra, Durres sau Tirana, dar cu mult mai numeroși vor fi fost negustorii și meșteșugarii, între ei bragagii, simigeri, fierari și pielari. Cei mai destoinici dintre ei au ridicat hanuri neguțătorești de toată isprava, îndeplinind toate cerințele înaintestătătorilor Capitalei Țării Românești: să aibă curte largă cu puț, birt sau cârciumă cu de-ale mâncării și beuturi felurite pentru drumeții înfometați și însetați, iar, dacă mai aveau șoproane și grajduri încăpătoare pentru caii și atelajele mosafirilor de-o noapte sau două, cu atât mai bine!

Astfel, lângă biserica Bărbătescu Vechiu s-a vorbit mult de Hanul lui chir Nicola, unde podgorenii şi rachierii cu butiile pline descărcau aci vinurile vechi şi noi şi, din negoţ în negoţ, vântul a dus vestea peste ape şi păduri, aducându-l pe nepotul de la hanul cel ars, numit Nicola, stăpânind simigeria din Mahalaua Antim.

În timp, neamul Nicola s-a împământenit pe Podul Caliței și o frumoasă, poate și neîntâmplătoare potriveală, face ca și Jariștea Locantă de azi să fie stăpânită de o jupâniță care, de-o viață, împarte aceeași pâine cu un anume arhon Dan Nicolau.

Pe aceste pământuri cu puteri tainice, astăzi trăiește un alt han care se cheamă Locanta Jariștea ce duce mai departe tradițiile peninsulei Balcanice și preface truda în spectacol.