Se cuvine sărbătorire cu mulțumire de 1 Martie la Kera Calița ot Jariștea!

Toate pe lume fost-au lăsate

Să se întâmple cu anume rost,

Cocoanele să umble fardate

De 1 Martie cu marțișor pompos!

Pe tot cuprinsul serii balul Kerei Calița iși va desfășura splendorile sub vegherea înțeleaptă a toate văzătoarei amfitrioane începând cu orele șase ale serii:

Un trio uluitor alcătuiesc varieteul  la Jariștea locantă : Bibescu “Barbă-Neagră”, faimosul vrăjitor al saxofonului și clarinetului, Daniel Costache pianst desăvârșit, artizan al clapelor de ivoriu, Cristina Ioana “Zeița” cântecului de odinioară. Senzația serii va fi chanteuse cu sufletul împăcat în ceas domol , prea frumoasa Elena Albu ce va cânta muzichia lui Anton Pann încununată de sunetul viorii ei care te face sa lăcrimezi de dor.

În apoteoza primaverii, mezelic: limba cu sos remoulade, ruladă de găină cu măghiran, unt de sardele, rulou de cașcaval cu struguri, brânză din Peloponez, drob de ficaței de curcan, măsline și vegetale felurite.

Felul de sațiu după tabietul Casei: pulpă de rață cu varză călită, mămăligă și ardei iutesaujumări de somn cu mămăliga și cremă de usturoi.

Zaharicale ca la cofetăria Nestor: Ruladă de ciocolata cu înghețată de vanilie.

Beuturi : O țuică de prună la țoi sau o vișinată cu farmecul de foc al Bucureștiului, apă de izvor la carafă și-o cafea gingirlie.

Pentru un suflet umblător la strălucirea stelelor, treceți vama doar un fișic de 120 lei.

Oaspeții pot apela la urmatoarele numere de telefon :

0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868

Kera Calița ot Jariștea împreună cu voi, musafirii ei de seamă vor alunga împreună necurațeniile de peste iarna în lumina primăverii.

Vine furgonul cu bunătăți de la Jariștea!

Continuă programul de delivery…

În semn de mulțămire pentru loialitatea mușteriilor săi, Kera Calița le urează „Poftă mare!” și îi anunță că, de-acum înainte, pentru orice comandă, oferă și o porție îndestulătoare si aromitoare de fasole bătută! Păi, să tot mănânci de plăcere, nu-i așa? Aferim!

Comenzile se fac, cu 90 de minute înainte, la numerele de telefon:

0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868.

De știut că întotdeauna curierul este inclus în preț și vine oriunde în București, în oricare zi a săptămânii!

Răsfoiți colecția bucatelor cu livrare la domițiliu :

https://jaristea.ro/meniuri-pentru-acasa/locanta-jaristea-vine-la-voi-acasa/

Dragobetele – ca o adiere în călindarul popular al dragostei:

Seară de iubire la Jariștea Locantă

Precum în rujdenița ori gromovnicul de demult,adecă vechiul horoscop, inimile încep să bată altfel în ziua 24 din Făurar, când

„Vine Dragobetele / Să sărute fetele”.

Grijă mare, însă, căci acesta este un duh poznaș și caprițios, adeseori nestatornic, ce pare că ia totul în joacă! El trebuie cinstit ca nimenea altul, iar la icoane se vor pune primele brândușe, viorele sau ghiocei.

„Flori de fragă, / Lumii să-i fiu dragă”

Meniu de Dragobete – numai 90 de parale în hârtii foșnitoare precum adierile din lunca veșnică a iubirii

Platou cu mezelicuri:

Drob de ficăței și pipote cu verdeață

Bulbi de brânză cu mac

Jumări de mangaliță

Fasole făcăluită

Ruladă de brânză cu chimen

Măsline și crudități

Felul de împăcare:

Cotlet de porc cu mirodenii

Doi mititei mustoși

Cartofi țărănești la cuptor

Murături felurite

sau

Tochitură de curcan pe balmoș ciobănesc (mămăliguță vârtoasă, brânză de oaie, ouă de țară)

Dulce ca liubovul:

Plăcinta cu brânză și smântână, căci se știe că Dragobete este și fârtatul lui Lăzărica cel mistuit de dor de placintă.

Din partea Casei, pentru întețit pofta de mâncare

O vișinată sau un țoi de țuică de Văleni si … cântările lui Bibescu „Barbă-Neagră” la saxofon lângă preafrumoasa Elena Albu ce se va produce la vioară cu muzica lui Anton Pann. Despre zeița cântecului vechi Cristina Ioana se știe acompaniată de pianistul Daniel Costache.

Rezervările se cuvin făcute din vreme la numerele de telefon: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868

Pregătindu-se pentru această sărbătoare a iubirii,Kera Calița reia cu încântare ghiersurile lui Conachi:

„Am iubit şi cunosc gustul dragostei peste măsură,

 Ascultaţi, că vă grăieşte amoriul prin a mea gură!”

O lume a gastronomiei desăvârșite

„Decât mult, ieftin și obosit de prin cine știe ce galantare cleioase mai bine puțin, scump și dichisit” își zice Cocoana cea Bună atuncea când alcătuiește meniurile cu care Locanta va întâmpina pofticioșii de la întâiul prânz până la ultimul supeu al serii.

De aceea, cum obrazul subțire doar cu cheltuială se ține, a gândit Dumneaei câte trei meniuri, nu mai multe, ce se schimbă la fiecare pătrar al Lunii, pe potriva gologanilor fiecărui pășitor în așezământul vrăjit.

Fie vremea cât de rea,Tot deschisă-i Jariștea!

De va fi fost molimă pustiitoare, de va fi fost răzbel nimicitor, de ne vor fi podidit zvonuri haine, nimic nu a putut înfrânge voința neguțătorilor cinstiți din Bucureștii Vechi, nicio urzeală mincinoasă nu le-a putut fărâma alișverișul, după cum nicio locantă nu a putut fi în veci închisă de bârfe vrăjmașe!

Așa și Jariștea a rămas pururea gata să-și primească musafirii, oricâte nenorociri se vor fi abătut asupră-i. Cu alai de muzicanți asurzind scornelile pizmașe, Locanta Kerei Calița și-a păstrat ușile cele mari larg deschise pentru mușteriii săi de soi, care nu pleacă urechea la felurite basne.

Vin și vă spun că întâmpinăm în continuare Zilele Liubovului Neostoit pe 13,14 și 24 Fevruarie, după cum zi de zi și seară de seară, neîntrerupt, vă așteptăm la Jariștea să petrecem pe mai departe curat, feriți de clevetiri și orișice vorbe proaste.

Dimpreună cu toți prietenii noștri, rămânem credincioși adevărului și bunelor maniere, slăvind gusturile desăvârșite aromind din cuhnie și clinchetirile voioase din carafele brumate!

Veniți în continuare la Locantă să ne bucurăm de viață fără preget și să biruim împreună marile încercări ce ne sunt sortite!

Noi nu ne-am dat niciodată bătuți în fața vreunei năpaste și nu o vom face nici acuma! Nimeni și nimic nu ne poate înfrânge!

Drept pentru care depun mărturie cu cugetul neîntinat, a Domniilor Voastre, Kera Calița ot Jariștea!

14 Făurar 2021

Povestea iubirii desăvârșite și, adesea, zăludă, a călătorit până la noi peste veacuri și milenii, chiar, luând felurite înfățișări, cand de zâne, cand de iele. Un inel în al cărui ametist a fost gravat chipul năstrușnicului Eros, o cutie în formă de inimă plină cu bomboane de ciocolată și legată cu o fundă mare roz, misive pătimașe de amor și povestea unui preot al iubirii care nu s-a lăsat îngenuncheat de un împărat hain. Cununia din vechime era consfințită prin sărutarea de către miri a unui inel cu piatră sângerie.

Aceasta este ziua iubirii, ziua de 14 februarie când Kera Calița așteaptă să sărbătorească dragostea împreună cu iubiții ei clienți!