S-au spus povești despre iubirile extravagante ale Londrei, de cele triste din mansardele de la Sacre Coeur, de focul arzător al Sevilliei, sau despre dulcea tristețe a Veronei.
S-a spus povestea „recetei” brânzei de capră în ulei de măsline și mirodenii, recetă urcată pe corăbiile mărilor Mediteranei cu care s-au cucerit războaie, insule și peninsule, aur și măriri. Continuă să citești Brânză de capră în ulei de măsline
La sfârșitul secolului al XIX-lea erau trăsuri mai simple și mai puțin elegante decât caretele de Viena ce adăstau în piața Teatrului Național; li se spunea de Herasca după primul loc de staționare, peste drum de biserica Sfânta Vineri Herasca.
În timp ce domnii cu meloane și bastoane se preumblau, cucoanele, acasă, aranjau cămara pentru iarnă umplând gavanoasele cu fel și fel de conserve cum ar fi salata de avocado cu maioneză. Continuă să citești Salată de avocado cu maioneză
La București, într-o strălucitoare dimineață de vară, s-a preumblat în grădina Cotrocenilor cu Alteța Sa Ferdinand, preagentilul principe moștenitor al tronului, și vraja i-a învăluit pe cei doi înțelepți ai ierburilor, și tânărul Rebhum, arhitect peisagist neamț, a rămas să îngrijească uitatele parcuri. Continuă să citești CREMĂ DE CIOCOLATĂ CU NUCI DE-I ZIC FRANȚUZII GANACHE (GANAJ)
În după-amiezele orașului dâmbovițean, era un tabiet, de nestrămutat, al caselor cu blazon când doamnele se întâlneau la ceai și-și picurau în suflet învăluind trebile gospodărești ale orașului: întocmeau planuri pentru zidirea unei școli a fetelor fără zestre, a unui azil de bătrâni, un orfelinat, înfăptuiau lista invitaților pentru baluri de binefacere (numite la vremea aceea chermese), se gândeau să scrie cărți de bucate, cărți de bună-conduită; într-o vorbă, se ocupau de bunăstarea spirituală și viitorimea polisului. Continuă să citești O prăjitură pentru ceai
Pe la 1804, Constantin Ipsilanti a dat anaforea că nimeni nu mai are voie să facă case cu cicmale, care acopereau lumina uliței și zăticneau trecerea carelor. Cicmalele, erau zidirile făcute deasupra parterului, ieșite în afară spre mijlocul uliței, cu ferestre și acoperiș diferit de restul casei, modă adusă nouă de pe malurile Cornului de Aur. Se mai numeau sacnasiuri și odată cu ele a venit o modă; stăteai la priveală -să vezi îmbulzeala, colcăiala uliței- bând cafele, fumând ciubuc și mâncând un cofet. Tot de la Istanbul a sosit și zaharicalul numit coptură de orez cu sirop de zmeură făcută în chipul acesta: Continuă să citești Coptură de orez cu sirop de zmeură
Mare și vestit a fost igemoniconul familiei Dudeștilor. Conacul și grădinile se întindeau în București de la Sfinții Apostoli și ținea întinsoare până la Podul Caliței, la mânăstirea Antimului. Se știe de ultimul cu nume Dudescu, de vornicul Nicolae, cu știință de carte și îndemânare lumească, și de misiunea sa la Paris, la Napoleon Bonaparte. Continuă să citești Limba de bou cu stafide
La Curțile preacreștinului domn Constantin Brâncoveanu, serbările și ospețele și-au avut rostul lor. Marele maestru de ceremonii, preaînvățatul stolnic Constantin Cantacuzino stăpânea cu dulceață peste cămările și cuhniile domnești. Continuă să citești Salată de creier